Festival du premier roman : literatura este fără de preț !
Primul eveniment literar colaborativ din Franța, Festival du premier roman de Chambéry este o ocazie unică de a descoperi literatura contemporană în limba franceză, italiană, spaniolă, germană, română și engleză. Dezbateri, întâlniri, cafenele literare, ateliere, spectacole, expoziții… Călătoriți timp de patru zile în universul autorilor invitați.
Un eveniment cu mii de fațete, literare dar mai ales artistice și culturale: unde cuvintele se ascultă, se schimbă, se scriu, se dansează; povestirile prind viață prin intermediul unor experiențe inovante și inedite.
Laureații acestui festival sunt aleși de cititori. Lectori din Chambéry, dar nu numai, care citesc în franceză dar nu numai… și care doresc să împărtășească publicului preferințele lor din anul respectiv !
Nu se face nicio distincție între laureați, toți sunt pe picior de egalitate, și vin să întâlnească publicul în compania unor scriitori deja confirmați, complici ai acestei manifestări.
Din 1987, adică de la prima ediție a Festivalului, un lung șir de autori au străbătut eleile Chambériului, la întâlnirile lor cu cititorii lor. A fost punctul inițial al unor cariere promițătoare, mulți dintre ei au devenit celebri, ca : Olivier Adam, Christine Angot, Laurent Binet, Philippe Claudel, Delphine De Vigan, Mathias Enard, David Foenkinos, Laurent Gaudé, Michel Houellebecq, Amélie Nothomb, Boualem Sansal…